Rusia are între 400 şi 650 de nave şubrede. Din flota-fantomă de cargouri ale Moscovei, la începutul acestei luni, nava Turba, sub pavilion camerunez, care transporta petrol rusesc de contrabandă, a fost găsită în derivă, în largul coastelor Indoneziei.
Nave de război iraniene au vrut să sechestreze două petroliere. Au fugit de Flota a V-a SUA, după două tentative în decurs de trei ore.
Emiratele se retrag din Forța maritimă comună. Decizia a fost anunțată miercuri, 3 mai, când șeful CENTCOM al SUA, generalul Erik Kurilla, se afla în Israel pentru a discuta extinderea cooperării dintre armatele celor două țări.
Milioane de barili de petrol aflați pe petroliere aparent non-rusești au rămas blocate în apele turcești din cauza cererilor Ankarei privind dovada de asigurare, ca parte a unui plafon de preț occidental pentru țițeiul rusesc.
Avertizarea autorităților britanice vine pe fondul recomandărilor ca operațiunile de comerț maritim să se desfășoare cu precauție în zona aflată la 98 de kilometri est de Fujairah, unde a avut loc atacul Iranului asupra petrolierul Mercer Street.