Cea mai frumoasă zi din viaţa ei s-a transformat în coşmar. O mireasă din Galaţi a ajuns la spital, după ce a fost rănită într-un accident rutier, chiar în timp ce era furată de la propria sa petrecere.
Petrecerea de nuntă a fost organizată de un consilier local, fără aprobare. Membrii Consiliului Local au reclamat că s-au folosit utilități publice, iluminat, apă și nu s-a achitat nimic la casieria primăriei Scoarța din Gorj.
Mai multe împuşcături în timpul unei petreceri în Baltimore (Maryland, SUA) s-au soldat duminică noaptea cu doi morţi şi 28 de răniţi, dintre care trei sunt în stare critică, a declarat şeful interimar al poliţiei locale, Richard Worley.
O nuntă organizată în fața blocului la Vaslui a ajuns virală pe rețelele de socializare. Un alai de zeci de petrecăreți a blocat traficul, mirii și-au făcut apariția în șlapi și dansul s-a încins, pe muzică populară și manele, în țărână. Ofițer al Stării Civile a fost un prieten.
Direcția Generală Anticorupție (DGA) a împlinit recent 18 ani de la înființare. Iar momentul a fost marcat cu o petrecere cu lăutari, prosecco, vânat și mici chiar în parcarea instituției. Pintre meseni s-au aflat şefi din Poliţie și ministrul Lucian Bode, dar și Marcel Pavel.