Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti au găsit două puşti, un pistol air-soft, muniţie, o halebardă şi zeci de cuţite, în urma unei percheziţii domiciliare pe care au realizat-o la locuinţa unui tânăr de 28 ani, din comuna Scorţeni.
Camera Deputaţilor a aprobat cererea ministrului Justiţiei privind percheziţia informatică în cazul deputatului Adrian Miuţescu, liderul PNL Argeș. S-au înregistrat 227 voturi pentru, 23 împotrivă şi 9 abţineri.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil cererii DNA de încuviinţare a efectuării unei percheziţii informatice în cazul deputatul Gheorghe Adrian Miuţescu, suspect de săvârşirea a opt infracţiuni.
Procurorii DIICOT au percheziţionat joi locuinţa unui traficant de canabis din Capitală, care avea un program fix de vânzare a drogurilor, respectiv în fiecare zi de joi, iar doi cumpărători au bătut la ușă.
Poliţia rusă a percheziţionat marţi locuinţele mai multor jurnalişti ai publicaţiei de investigaţie independente 'Proekt' - una dintre puţinele care au mai rămas în Rusia - şi domiciliile unora dintre rudele acestora pe fondul unor presiuni accentuate din partea autorităţilor.