Sindicatele din pușcării au anunţat că au depus plângere penală împotriva ministrului Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, pe care îl acuză de abuz în serviciu.
Putin schimbă macazul și pune „operațiunea specială” în sarcina criminalilor din Penitenciarele rusești. Șeful Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, este prezentat drept o figură-simbol a războiului din Ucraina
Sindicaliştii din sistemul penitenciar critică în termeni duri mesajele transmise public de Elena Udrea din închisoare. Ei spun că aceasta „se transformă din infractoare dovedită în instanţă morală pentru deţinuţi. Este cinic”.
La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul 'Gala Bute'. Ea a cerut să nu fie extrădată invocând, printre altele, condițiile improprii din pușcărie.
Reprezentanţi ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual pichetează luni, între orele 10:00 şi 12:00, Ministerul Finanţelor, la acţiunea de protest urmând să participe şi membri ai Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.