Integritatea europarlamentarilor, pusă la îndoială. Eurodeputaţii şi-au reiterat "şocul profund şi condamnarea acuzaţiilor de corupţie, spălare de bani şi participare la o organizaţie criminală" de către trei eurodeputaţi, un fost eurodeputat şi un asistent parlamentar.
Parlamentul European (PE) a adoptat miercuri o rezoluţie bazată pe petiţia depusă în PE de societatea civilă din România prin care se solicită contestarea legalităţii veto-ului Austriei împotriva aderării ţării noastre la spaţiul Schengen.
Parlamentul European dorește să întărească protecția jurnaliștilor și a activiștilor din Uniunea Europeană, împotriva proceselor nefondate și abuzive, care vizează reducerea lor la tăcere, prin ameninţarea lor cu trimiterea în instanţă a articolelor scrise.
UE a decis, la nivelul Parlamentului European, regulile pentru staţiile de încărcare. Acestea trebuie să fie la cel mult 60 de kilometri una de alta. Trebuie folosiţi combustibili alternativi maritimi, mai ecologici, pentru autoturisme şi camioane.
Există o majoritate enormă în favoarea intrării României în SpaţiulSchengen, iar motivelor invocate de Austria le lipseşte substanţa. Aşa spune un lider al Parlamentului European, vicepreşedintele Katarina Barley, o social-democrată din Germania.