Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a prezentat un program, adoptat de Guvern, pentru acordarea de ajutoare pentru companiile care sunt nevoite să reducă programul de lucru al angajaţilor, dar şi pentru persoanele care lucrează independent, sezonieri şi zilieri.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a prezentat, miercuri, în ședința de Guvern, proiectul unei ordonanțe de urgență care prevede dublarea etapizată a alocațiilor pentru copii. Prima majorare ar urma să aibă loc la 1 septembrie.
Guvernul va supune aporbării Ordonanța de Urgență care vizează acordarea de tichete de masă caldă pentru vârstincii de peste 75 de ani, a căror pensie nu depășește 704 lei.
Guvernul discută în ședința de joi un proiect de OUG pentru aprobarea Programului Național de racordare a populației și consumatorilor non-casnici la rețeaua inteligentă de distribuție a gazelor naturale.
Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunțat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care sunt simplificate procedurile de achiziţii publice.