Guvernul va analiza, vineri, spre aprobare, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind gestionarea şi controlul cheltuirii banilor publici.
Un proiect de Ordonanță de Urgență, aflat pe circuitul interministerial, prevede mai multe măsuri pentru reducerea cheltuielilor publice.
Executivul are în vedere un document prin care se propune introducerea unei metode prin care CASS-ul încasat în anul 2022 de la pensionari să fie restituit, după ce CCR a stabilit că hotărârea inițială este una neconstituțională.
Guvernul ar putea adopta o ordonanţă de urgenţă care să stabilească modalităţile de restituire a contribuţiilor de sănătate plătite de către cei care au pensii de peste 4.000 de lei.
CNAS a anunţat că, de la începutul anului viitor, plafonul de pensie până la care se compensează cu 90% preţul de referinţă al medicamentelor de pe sublista B va creşte de la 1.429 lei la 1.608 lei, conform Hotărârii de Guvern nr. 1556/2022, publicată joi în Monitorul Oficial.