Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) au discutat încheierea unui Memorandum de colaborare ce presupune introducerea orelor de educaţie antreprenorială în şcoli.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat un posibil nou plan-cadru pentru gimnaziu și liceu.
Liderul filialei ieşene a Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, Laviniu Lăcustă, susţine că mii de profesori vor rămâne fără locuri de muncă dacă se va reduce numărul de ore pentru elevi.
Plenul Senatului a adoptat un proiect legislativ care vizează reglementarea numărului de ore la clasă, în funcţie de vârstă.
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea Codului muncii care vizează sancţionarea contravenţională, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei, în situaţia nerespectării dispoziţiilor privind munca suplimentară.