Guvernul PSD nu mai vrea ca patronii să își împrumute companiile pentru acoperirea pierderilor.
La șase zile după adoptarea ei în ședința de guvern, ordonanța privind amnistia fiscală - denumită oficial ordonanța guvernametală 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale - a fost publicată în Monitorul Oficial.
Premierul Viorica Dăncilă afirmă că nu a avut niciodată pe masă un proiect de ordonanţă de urgenţă pe amnistie şi graţiere, iar legat de alte proiecte pe justiţie susține că nu a vrut să pună în pericol România şi să fie activat articolul 7.
Procuroarea Nicoleta Arpinte din Botoșani spune că nicio persoană dintr-o lume liberă, mai ales dintr-un stat membru al Uniunii Europene, nu poate fi anchetată penal pentru simplul fapt că a participat la o manifestație publică.
Guvernul va adopta miercuri o ordonanţă de urgenţă care vizează legislaţia electorală, în contextul în care AEP a solicitat unele modificări pentru referendumul din 26 mai şi pentru europarlamentare, deşi acest punct nu figurează pe ordinea de zi anunţată marţi de Executiv.