Ordonanța de Urgență privind creșterea salariilor profesorilor, începând cu 1 ianuarie 2024, a fost publicat pe site-ul Ministerului Muncii. Însă, această creștere nu a fost cuprinsă în proiect ci în nota de fundamentare.
România va avea o piață reglementată a energiei electrice, pe care prețurile vor fi compensate și stabilite arbitrar, până în luna martie 2025, respectiv până după alegerile din 2024.
Proiectul de Ordonanță de Urgență privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale este principala temă aflată pe ordinea de zi a ședinței de luni a Guvernului.
Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi seară, ordonanţa de urgenţă care prevede că persoanele care au fost confirmate cu noul coronavirus şi care sunt asimptomatice şi cele simptomatice fără comorbidităţi vor fi tratate la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie.