Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a transmis întrebări Rusiei despre condiţiile de detenţie a opozantului Aleksei Navalnîi, la câteva ore după anunţul spitalizării sale şi în contextul în care susţinătorii se tem pentru viaţa sa, relatează AFP.
Disidentul rus Aleksei Navalnîi, aflat în detenţie în Rusia, a anunţat că intră în greva foamei, denunţând lipsa de acces la servicii medicale şi supunerea la "acte de tortură" prin privarea de somn, relatează Mediafax.
Mai mulţi veterani ai opoziţiei din Hong Kong au fost condamnaţi joi pentru rolul lor în organizarea uneia dintre cele mai mari manifestaţii din 2019, o decizie care ilustrează din nou caracterul implacabil al represaliilor în curs în această regiune chineză, relatează AFP.
Preşedintele chinez Xi Jinping a promulgat o reformă a sistemului electoral din Hong Kong, o decizie care ar urma să ducă la o marginalizare totală a opoziţiei în teritoriul semiautonom, transmite AFP.
Numărul copiilor testați anti-COVID este mic în condițiile în care infecțiile în rândul minorilor bat record după record.