Tragedia de la Crevedia: 29 de pacienţi, operați în cursul nopții la Floreasca, trei sunt critici. Managerul Spitalului Floreasca, Ionuţ Negoi, a precizat că personalul unităţii medicale a fost alertat de la ora 19,30, după prima explozie, în vederea primirii pacienţilor.
Matteo Politi, care s-a pretins medic estetician, a fost prins în Italia. Falsul medic a desfășurat activități neautorizate în diverse clinici din București pe parcursul mai multor ani, deși nu avea dreptul de a face acest lucru.
Un medic de la Spitalul Urlaţi e acuzat că a cusut în piciorul unui tânăr mânerul de frână, de la bicicletă, fără să observe corpul străin, apoi l-a trimis acasă. Mânerul a fost extras de un medic din Olanda. Unitatea sanitară a declanşat o cercetare internă.
Un pacient de 240 de kilograme a fost operat timp de şase ore, în care i s-a transfuzat sânge propriu, printr-o procedură în premieră la Suceava. Medicii spun că intervenția a fost cu un grad foarte mare de dificultate, pe o operaţiune chirugicală ortopedică.
Loredana Groza s-a despărțit de Andrei Boncea, cel care i-a fost alături de un sfert de secol. Informația a fost confirmată de unul dintre cei mai importanți membri ai familiei.