O fabrică a unei companii germane va prelua locul firmei care, în 2019, a obligat sute de angajați să-și caute de lucru departe de localitatea de domiciliu. Recrutările încep în decembrie, fabrica urmând să înceapă producţia din luna aprilie a anului viitor.
Munții României încă mai ascund mistere nedeslușite și chiar nedescoperite. Denumită „Triunghiul Bermudelor” din Oltenia, Peștera Polovragi are o lungime de circa 9300 de metri și multe mistere de deslușit.
OMV Petrom a făcut cea mai mare descoperire. Este vorba despre noi resurse de ţiţei, care sunt echivalentul a trei sferturi din producţia sa de anul trecut. Investiţia făcută numai în campania de forări aferentă descoperirii a fost de 20 de milioane de euro.
Strigoii sunt, în mitologia românească, sufletele rele ale morţilor, despre care se crede că ar ieşi noaptea din mormânt şi s-ar transforma într-un animal sau într-o apariţie fantomatică, pentru a provoca rele celor vii.
Maria Lătărețu, artista care a fost mândria Olteniei și nu numai, a compus și cules 1.000 de cântece și a urcat pe scenă până în momentul în care a închis ochii.