De ce „botezul cailor” de Bobotează nu se face cu agheasmă? Apa sfințită de preoți este elementul principal al acestei sărbători, dar de puterile pe care credincioșii consideră că o are beneficiază nu doar oamenii, ci și animalele. Dar nu și în cazul bidiviilor, cum se crede.
Cine a fost singurul nobil ungur care a ocupat tronul Moldovei? Istoria Țărilor Române sunt marcate nu doar de mari voievozi, ci și de domni care au ocupat vremelnic această poziție. Printre aceștia se află și unul aparte, care a fost primul domnitor ce nu avea origini românești.
19 noiembrie 1979. Constantin Pârvulescu, unul dintre fondatorii Partidului Comunist Român, a protestat în plenul Congresului al XII-lea al PCR față de realegerea lui Nicolae Ceaușescu ca președinte al partidului.
1 august 1943: Ploieștiul este atacat de aviația americană. Operațiunea a fost denumită Tidal Wave și este considerată un eșec sau „o victorie costisitoare“ a forțelor aeriene americane (Air Force Magazin).
1 decembrie 1918: Până la pandemia generată de coronavirus, puțină lume a realizat că Marea Adunare de la Alba Iulia s-a desfășurat în plină epidemie de gripă spaniolă.