Rusia angajează mii de mercenari străini să lupte împotriva Ucrainei. Nu mai are carne de tun. și-a intensificat eforturile de a recruta cetățeni din țări cu o situație economică dificilă pentru a lupta pe front
Primul român care a încheiat „Circuitul celor şapte vulcani” vrea să urce pe Everest, pe cel mai înalt vârf din lume - 8.848 metri. Alpinistul din Petroșani și-a planificat în detaliu expediția în Nepal.
Peste 30.000 de străini s-au angajat, numai în anul 2022. Cele trei ţări din care au venit aceştia. Între anii 2013 şi 2022, rata de creştere a permiselor de muncă din România, pentru cetăţenii din afara UE, a fost în România remarcabilă.
Peste 125 de oameni au murit şi alte zeci au fost rănite în Nepal, în urma unui cutremur care a lovit oraşul Jajarkot, au declarat oficialii locali. Casele din zonă s-au prăbuşit şi clădirile s-au zdruncinat până la New Delhi, din India vecină.
Destin tragic pentru un cuplu de aviatori. Amândoi și-au găsit sfârșitul în același fel și în același loc, în accidente aviatice, în Nepal.