Potrivit unei deicizii a instanței, Tribunalul Prahova a dispus achitarea, în rejudecare, a companiilor Petrotel Lukoil și Lukoil Olanda, în dosarul de fraudă și spălare de bani. Dosarul a fost instrumentat de procurorul Mircea Negulescu, zis Portocală.
Prima ieșire în public a fostului procuror de la DNA Ploiești, Mircea Negulescu, a fost un atac fulminant la adresa fostului premier Victor Ponta.
Instanța supremă a decis joi arestarea preventivă a fostului procuror de la DNA Ploiești Mircea Negulescu.
Procesul prin care fostul ofițer SRI, maiorul Daniel Florea, a contestat trecerea în rezervă se va rejudeca pe fond la Curtea de Apel Brașov. Daniel Florea este primul care a denunțat abuzurile de la DNA Ploiești, printre care și cele ale procurorului Mircea Negulescu.
Fostul procuror Mircea Negulescu a fost reţinut de procurorii Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), au informat pentru Mediafax surse judiciare.