Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, vineri, că Programul "Masă caldă" va continua să fie acordat până la sfârşitul anului calendaristic, , menţionând că pachetul legislativ în acest sens este în circuit de avizare şi doreşte aplicarea lui "cât de repede"
Doi supraveghetori au fost surprinşi de camere în timp ce îi băteau pe doi deţinuţi, minori, chiar în curtea Centrului Educativ Buziaş. Ministrul Justiției, Alina Gorghiu a reacţionat şi a înaintat un denunţ penal şi a concediat conducerea centrului.
Câte școli cu WC-ul în curte avem? Ligia Deca a anunțat de curând că din miile de școli care au wc-uri în curte, au mai rămas doar 200 în această situație.
Legea învăţământului preuniversitar a fost adoptată că 81 de voturi „pentru” şi 28 de voturi „împotrivă”, iar legea învăţământului superior cu 79 de voturi „pentru” şi 28 „împotrivă”.
Ligia Deca a declarat că speră să nu se ajungă la greva generală din învăţământ, în zilele viitoare urmând noi discuţii cu sindicaliştii.