Sebastian Burduja a declarat că rămâne la latitudinea fiecărei instituţii publice să pună în practică sau nu recomandarea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică privind interzicerea folosirii aplicaţiei TikTok.
Deși protocolul legat de modul în care ar trebui împărțite ministerele după rotația premierilor este foarte clar, negocierile s-au împotmolit la Ministerul Transporturilor, unde Sorin Grindeanu vrea să rămână în continuare ministru.
Bogdan Aurescu a avut o întrevedere cu omologul său din Germania, Annalena Baerbock, în marja reuniunii Gymnich de la Stockholm, discuţiile vizând atât oportunităţile de consolidare a relaţiilor bilaterale cu caracter strategic, cât şi subiectele de actualitate.
Ministrul a mai afirmat că PNL va continua să guverneze responsabil, că în acelaşi timp a impus o amprentă liberală, asigurând echilibrul cu politicile sociale.
Fostul ministru adjunct al Apărării din Rusia, Mihail Mizinţev, zis şi „Măcelarul de la Mariupol”, s-ar fi alăturat grupului de mercenari Wagner în calitate de comandant adjunct, după ce a fost demis la sfârşitul lunii trecute, potrivit unui blogger militar rus, citat de CNN.