Unele dosare de pensii, ale românilor care au lucrat în Italia, vor fi soluţionate mai rapid. Autorităţile italiene se vor ocupa prioritar de acestea, în cazul a 5.000 de români, a anunţat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a anunțat majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului, pentru părinții de gemeni, tripleți și multipleți. Actul legislativ a intrat în vigoare la finalul lunii septembrie.
Federaţia Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală a avut o întâlnire cu ministrul Muncii, pe tema legii salarizării unice. Sindicaliştii au propus compensarea cu timp liber sau cu plata unui spor, pentru munca în weekend şi sărbători legale.
Ministerul Muncii a anunțat că Guvernul a aprobat proiectul de lege de ratificare a acordului în domeniul securităţii sociale între România şi Statele Unite ale Americii. Drepturile de pensie vor fi asigurate reciproc.
Când vor primi profesorii creșterea salarială de 50%. Grila se face la Ministerul Muncii și este prevăzută din 1 ianuarie 2024.