Bugetul Ministerului Agriculturii pentru anul 2022 este de 24,582 de miliarde de lei, mai mare cu 3,78% faţă de anul trecut, iar raportat la execuţia bugetară a anului 2020 reprezintă o creştere de 5,7%.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale evaluează consecinţele directe asupra producţiei din anul 2022 ale unei eventuale întreruperi totale a producţiei de îngrăşăminte de către Azomureş, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Apicultorii vor primi în acest an un ajutor de minimis de 23,7 lei/familia de albine pentru compensarea pierderilor înregistrate în perioada martie - mai 2021, valoarea totală a ajutorului de minimis fiind de peste 53,2 milioane de lei, a anunţat Ministerul Agriculturii.
Încă un client al lui Dan Voiculescu ar putea intra în Guvern: deputatul PNL Daniel Constantin, fost președinte al Partidului Conservator, fondat de "Felix".
Fermierii mai pot depune, până în data de 9 august, cereri pentru susţinerea activităţii din sectorul bovin, în contextul crizei Covid-19, a anunţat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, subliniind că este vorba de un sprijin de 225 milioane de euro.