O petiţie adresată ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, solicită acestuia să implementeze cu prioritate un program naţional de investigaţii pentru depistarea cancerului mamar.
Ministerul Sănătăţii a transmis, miercuri, precizări despre decesele provocate de infecţiile asociate asistenţei medicale (IAAM) la spitalele din Târgu Mureş şi Cluj-Napoca.
Cei doi oficiali au semnat un acord de colaborare între ministerele Apărării român şi georgian, precum şi un plan bilateral de cooperare pentru anul 2022, se precizează în comunicat.
Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat, duminică, faptul că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 237 de cazuri noi de COVID-19, cu 241 mai puţine faţă de ziua anterioară. De asemenea, a fost raportat un deces. La Terapie Intensivă sunt internate 108 persoane.
Ministerul Sănătăţii anjunţă, sâmbătă, că 478 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, iar 6 persoane au murit.