Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi un calcul greşit au făcut ca doi ieşeni să piardă 15.000 de euro.
Numeroşi români stabiliţi în Marea Britanie au înfruntat sâmbătă ploaia într-un parc din apropierea Londrei şi au petrecut cu mici, cârnaţi, papanaşi şi muzică tradiţională încoronarea Regelui Charles al III-lea, pe care îl consideră "cel mai mare ambasador al României”.
Ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea şi a soţiei sale, regina Camilla, a început la Westminster Abbey din Londra, sâmbătă, la ora locală 11.00 (09.00 GMT), sub privirile a milioane de telespectatori din lumea întreagă şi a celor 2.300 de invitaţi.
Regele Charles şi regina Camilla au sosit la Westminster Abbey, unde vor fi încoronaţi în fața a peste 2000 de lideri din întreaga lume.
Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi regina consoartă Camilla au sosit sâmbătă cu limuzina la Palatul Buckingham, unde se vor pregăti înainte de începerea ceremoniei de încoronare.