Maneaua lui Tzancă Uraganu pentru beizadeaua Victoraș Micula a ajuns rapid no. 1 pe Youtube. Pe locurile 2 și 3 sunt două manele cântate de Iuli Neamțu și Betty Salam.
Institutul Cultural Român (ICR) din Londra a organizat un spectacol pe 1 martie, de Mărțișor. Un cunoscut violoncelist a susținut un recital, ce a inclus și o manea, iar șefa, Catinca Maria Nistor, s-a apucat și ea de cântat, încercând să interpreteze „Mocioriță cu trifoi”.
Maneaua „Eu mă duc la pușcărie la fel ca la cofetărie”, transformată în piesa „Sânge cu sânge plătim” a provocat un conflict interlop în urma căruia autorul a fost obligat să dea dezmințiri și să ștergă clipul de pe internet.
Un interpret de manele care este cunoscut sub numele de Ionuţ, Prinţul Banatului a fost prins, la Timişoara, în timp ce conducea un autoturism, după ce consumase droguri. Poliţiştii au descoperit şi că maşina la volanul căreia se afla nu era înmatriculată.
În videoclip, alături de manelistul Prințul Banatului apare o tânără senzuală, care se duce la doctor pentru a primi vaccinul anti-Covid şi care, apoi, apare extrem de bucuroasă că a primit adeverinţa de vaccinare.