Anne Marie s-a născut în București și plecat din România la vârsta de 6 ani. Ajunsă în Marea Britanie, a trecut prin sistemul de învățământ de acolo și a fost licențiată în Management la Institutul Britanic de Management, care acum a devenit Chartered Management Institute.
Vladimir Putin a declarat mobilizare parțială și caută 300.000 de soldați. Mii de bărbați au luat cu asalt granițe speriați că vor fi trimiși la război.
Poliţia din Londra spun că funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a vor fi cea mai mare operaţiune de securitate la care vor lua parte parte după ce miniştri, preşedinţi şi membri ai familiei regale se vor reuni luni pentru a-i aduce un ultim omagiu suveranei.
"Considerăm profund imorală această încercare britanică de a folosi tragedia naţională care a atins inimile a milioane de persoane în lume în scopuri geopolitice pentru o reglare de conturi cu ţara noastră", şi-a exprimat regretul, Maria Zaharova.
Presa engleză a denumit vila din Palazu Mare, "Conacul Gansterilor". Aceasta a fost ridicată de Cătălin Zaharia și soția sa, Florina Spiru, doi hoți români, cu banii proveniți din spargerea a circa 500 de case în Marea Britanie.