Europarlamentarul român Rareş Bogdan (PNL, Grupul PPE), are o luare de poziţie de Ziua Limbii Române. El spune că aceasta "ne hrănește, ne ține împreună şi ne amintește cine suntem".
Limba română, pe care o sărbătorim astăzi pe ambele maluri ale Prutului, ne oferă ocazia să arătăm lumii aprecierea noastră pentru cei care au contribuit direct, cu sacrificii, cu determinare şi profesionalism, la promovarea bogăţiei culturale comune, a declarat Raluca Turcan.
Odată cu noul an școlar ce începe în septembrie, la liceul din Borisăuca se va preda oficial în limba română, renunțîndu-se la programa de învățămînt în ”limba moldovenească”
Prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2023, ediția de toamnă, cea de Limba și literatura română, nu a fost lipsită de incidente. 21 de candidați au fost dați afară pentru că au încercat să copieze.
În vacanța de vară, elevii trebuie să citească o serie de cărți pentru a nu pierde contactul cu școala. Cărțile pentru vacanță trebuie să includă povești, dar și lecturi educative.