Războiul din Ucraina „ar putea dura ani", a avertizat secretarul general al NATO într-un interviu publicat de cotidianul german Bild, îndemnând ţările occidentale să ajute Kievul.
Atitudinea și acțiunile concrete ale autorităților de la București în cele peste trei luni scurse de la începutul invaziei trupelor Federației Ruse în Ucraina au stârnit nedumerire.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a calificat duminică drept legitime preocupările de securitate formulate de Turcia în legătură cu opoziţia sa faţă de aderarea Finlandei şi Suediei la alianţa militară.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, duminică, discuţii telefonice cu omologii săi din Suedia şi Finlanda şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pe tema aderării celor două state la Alianţa Nord-Atlantică.
Lumea a răsuflat, totuși, ușurată după parada militară de Ziua Victoriei, organizată la Moscova. Vladimir Putin nu a declarat război total Ucrainei și nici nu a decretat mobilizare generală, așa cum se specula. Dar războiul continuă și intră într-o nouă fază.