O şedinţă secretă, comună, de lucru a Parlamentului va avea loc astăzi, de la ora 15.00. Aceasta are loc la solicitarea deputatului din Grupul minorităţilor naţionale, Silviu Vexler.
Hamas este "aproape de a ajunge la un acord de armistițiu" cu Israelul, a declarat liderul Hamas, Ismail Haniyeh.
Cel puţin "12 pacienţi şi apropiaţi ai lor" au fost ucişi şi s-au înregistrat "zeci de răniţi" în urma unui bombardament israelian asupra spitalului indonezian, în nordul oraşului Gaza, a anunţat luni Ashraf al-Qidreh, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii al Hamas.
Război la Marea Roșie. Rebelii Houthi din Yemen au capturat o navă civilă crezând că e israeliană. Rebelii Houthi din Yemen, insurgență susținută de Iran, a declarat că a capturat o navă israeliană în Marea Roșie, duminică. Israelul susține că nu e nava sa.
România s-a calificat la un turneu final de fotbal după 8 ani, în urma victoriei cu Israel, scor 2-1, din Ungaria. Sărbătoarea începută pe teren, după ultimul fluier al arbitrului, a fost continuată de "tricolori" la vestiare.