Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a făcut noi recomandări femeilor, de data aceasta cu privire la bijuteriile pe care le poartă acestea.
Nu doar ÎPS Teodosie „zboară” pe autostradă. Un preot a fost prins în Franța cu 199 km/h, o viteză, e adevărat, mult mai mică decât cea a mașinii în care se afla prelatul român (235 km/h, pe A2).
George Simion, liderul AUR, urmează să se căsătorească cu Ilinca Munteanu sâmbătă, 27 august, în comuna Măciuca, din județul Vâlcea.
Slujba oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Ziua Marinei a fost întreruptă luni de organizatori şi a fost dat cuvântul şefului Statului Major al Forţelor Navale, Mihai Panait.
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a obţinut o victorie în instanţă. Una dintre cele trei amenzi primite de Arhiepiscopul Tomisului în luna ianuarie pentru nerespectarea carantinei, a fost anulată de Judecătoria Constanţa. Decizia nu este, însă, definitivă.