Personajul din imagine a fost un mare actor care trebuia să fie cizmar, dar destinul a vrut altfel. Deși aparține unei generații mai vechi de artiști, el va rămâne mereu în memoria publicului prin rolul făcut în „Amintiri din copilărie”.
Ce rol a avut Ion Creangă în tentativa de lovitură de stat din 1866? Marele scriitor a avut două vieți, s-ar putea spune. Una, ca preot ortodox, iar cealaltă, ca „civil”, după excluderea din cler și întâlnirea cu Eminescu. La 1 martie, se împlinesc 187 de ani de la nașterea sa
Actuala restaurare este însă a treia, iar multe din elementele puse acum “la zid” în public, cum ar fi cimentul de pe pereţi sau curtea pavată, existau dinaintea acestei intervenţii.
Cu toții am fost îndrăgostiți de filmele realizate după poveștile lui Ion Creangă. Însă, puțini sunt cei care cunosc destinul personajelor, mai ales a lui Nică, puștiul care a jucat copilăria a mii de copii. Acum, „Nică” a ajuns om în toată firea și a lucrat ca instructor auto.
Vă propunem un test de cultură generală din domeniul literaturii. Cine a scris nuvela ”Moara cu noroc”. Este practic imposibil să nu știi. Cu toate acestea, unii se încurcă puțin atunci când citesc variantele de răspuns.