Peste 2.000 de hectare au ars în doar câteva ore sâmbătă, 15 iulie, pe insula spaniolă La Palma din Insulele Canare, determinând evacuarea a 2.500 de locuitori.
Peste 4.400 de migranți au murit în timp ce încercau să ajungă în Spania în 2021, acesta fiind cel mai mortal an înregistrat, potrivit unui raport publicat luni.
Un nou flux de lavă care coboară din vulcanul insulei spaniole La Palma, mai fluid decât cele anterioare, avansează rapid spre municipiul Tazacorte şi se situează la aproximativ 1.000 de metri distanţă de mare, relatează EFE.
Dan Eliasson, directorul general al Agenției pentru situații de intervenție a Suediei, a atras critici puternice după ce a încălcat recomandările de combatere a COVID-19 ale agenției pe care o conduce și a călătorit în Insulele Canare de Crăciun, relatează Euronews.
Aproape o tonă de cocaină, destinată pieţei europene şi a cărei valoare comercială a fost estimată la peste 40 milioane de euro, a fost confiscată pe „noua rută africană”, în largul insulelor Canare, au anunţat sâmbătă autorităţile croate şi spaniole, informează AFP.