Adina, o fetiță care își ducea existența împreuna cu familia sa într-o sărăcie lucie lângă groapa de gunoi de la Glina, are acum 16 ani și a devenit un model internațional. Viața ei s-a schimbat radical după ce cazul lor a ajuns în presă.
Rishi Sunak a fost declarat luni noul lider al Partidului Conservator de şeful Comitetului 1922 al parlamentarilor conservatori, ceea ce îl va aduce în postura de a ocupa funcţia de prim-ministru, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Un bărbat din India s-a vaccinat de cel puțin opt ori împotriva COVID-19 în 2020, a anunțat un oficial din domeniul sănătății citat de BBC.
Un bărbat din India a fost arestat în urmă cu câteva zile pentru că și-a falsificat moartea.El a folosit o cobră cu care a ucis un bărbat sărac, după care a revendicat prin intermediul membrilor de familie cinci milioane de dolari, asigurarea de viață.
Ziona Chana, liderul unei secte religioase care practica poligamia, a murit duminică, lăsând în urmă 38 de soții, 89 de copii și 36 de nepoți. Indianul de 76 de ani era considerat „capul” celei mai mari familii din lume, relatează BBC.