O pasageră a devenit violentă cu însoțitorii de zbor și, ca o soluție pentru siguranța angajaților companiei aeriene, aceasta a fost legată de scaun pentru restul zborului. Femeia, originară din Italia a provocat acest scandal dintr-un motiv ireal.
Fostul şef al diplomaţiei americane sub Donald Trump, Mike Pompeo, susţine că India şi Pakistanul au fost în pragul unei confruntări nucleare, în anul 2019, şi că Statele Unite ale Americii au evitat atunci escaladarea. „Nici o altă ţară nu ar fi putut face".
A fost unul dintre cei mai buni actori și cel mai tânăr regizor al vremii lui. Multă lume l-a comparat cu Charlie Chaplin pentru rolurile sale memorabile ca cel din Vagabondul.
Magnatul rus al cârnaților Pavel Antov a fost găsit mort după ce a căzut de la un hotel din India. El a „îndrăznit să critice războiul declanșat de Putin în Ucraina”.
Actorul indian Kabir Bedi, care are o mulțime de rolul în Italia, inclusiv serialul de televiziune „Sandokan”. El a primit în acest an la Veneția un premiu pentru activitatea sa din întreaga viață.