Gabriela Firea spune că subiectul „rechinilor imobiliari” a fost inventat de opoziție pentru a lupta împotriva sa și că acești „rechini imobiliari” sunt „unii buni şi unii răi”.
Poşta Română a lansat miercuri un portal imobiliar prin intermediul căruia 500 de proprietăţi vor fi scoase la închiriere, a spus într-o conferință de presă directorul general al operatorului poştal de stat, Valentin Ştefan.
De teama bombei nucleare, în contextul războiului din Ucraina, românii se gâdesc tot mai serios să-și facă buncăre antiatomice. Prețul unei astfel de construcții ajunge la cel al unui apartament de două sau trei camere, poate chiar mai scump, în funcție de materile și facilități.
Este o criză fără precedent pe „Insula plăcerilor” din Mediterana. Localnicii ajung să stea în mașini și corturi, din cauza creșterii chiriilor la un nivel insuportabil financiar.
Vești proaste pentru românii care caută să-și închirieze o locuință! Chiriile medii au „bubuit” cu 17% într-un an, din martie 2023 până în martie 2024. Interesant, creșterea e identică cu cea a salariului mediu brut din România, de la 6.831 lei, la 7.976 lei, potrivit INS.