Doi ieșeni purtând același nume au fost condamnați în aceeași zi, pentru aceeași faptă, la aceeași pedeapsă. Doar instanțele au fost diferite. Unul a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel. Celălalt mai are însă șansa apelului, condamnarea sa fiind doar în primă instanță.
La Iaşi, doza 4 a vaccinului anti-COVID cu serul de la Pfizer BioNTech se poate face numai la medicii de familie, cu programare. Atenţie: nu e obligatoriu să mergi la medicul tău de familie, ci la oricare, indiferent dacă eşti asigurat sau nu.
Aproape 200 de reclamaţii privind facturile de gaz şi energie electrică au fost depuse la Comisariatul Judeţean Iași pentru Protecţia Consumatorului.
La Iaşi, numai în ultima săptămână angajaţii ISU au făcut nu mai puţin de 147 verificări în aceste secţii din judeţ, zece fiind doar în municipiul Iaşi. Vizate sunt secţiile ATI Covid, în care se consumă mult oxigen, iar controalele vizează în special instalaţiile electrice.
Guvernul este pe cale să fie obligat de justiţie să-şi ţină angajamentele luate în scris în faţa doritorilor de panouri fotovoltaice pe casă. Numeroşi ieşeni s-au înscris acum doi ani în programul Casa Verde, însă statul i-a lăsat cu ochii în soare.