Pe pagina sa oficială de Facebook, liderul UDMR, Kelemen Hunor a scris că susține deschiderea școlilor și grădiniţelor din 8 februarie. Acesta consideră că "prin redeschiderea parţială a grădiniţelor şi şcolilor, preşcolarii şi elevii vor învăţa într-un mediu controlat".
Peste 1.800 de clădiri de școli și grădinițe, adică 16% din unitățile de învățământ analizate, nu au apă curentă, ia 43% nu sunt racordate la canalizare, conform datelor oficiale ale Ministerului Educației.
Candidatul PNL-USR-PLUS la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, a amintit că, în campania electorală din 2016, Gabriela Firea a promis 20 de grădinițe cu program prelungit pentru 2500 de copii, plus un număr nesăecificat de creșe.
Grădinițele și creșele se pot deschide de săptămâna viiatoare. Ministerul Educației și cel al Sănătății au elaborat un set de reguli ce trebuie respectate de administrator.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că normele metodologice vor fi gata astăzi, iar creșele și grădinițele private vor fi redeschise în momentul în care acestea vor fi publicate în Monitorul Oficial.