Compania chineză Sinopharm va fi pregătită să furnizeze Ungariei, înainte de data livrării prevăzută de contract, un volum mai mare de vaccin anti-COVID decât s-a angajat iniţial, a anunţat marţi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, scrie MTI.
„Intenţionăm să facem companiile farmaceutice să-şi respecte contractele pe care le-au semnat... folosind mijloace legale aflate la dispoziţia noastră”, a declarat Michel la postul de radio Europe 1.
Google a anunțat că va închide proiectul Loon, care a început acum un deceniu. Este vorba despre o serie de baloane care funcţionează cu energie solară și care ar fi trebuit să furnizeze internet 4G în zonele în care accesul populaţiei la internet era imposibil.
ANPC a transmis că, dacă un consumator nu a încheiat un contract cu un furnizor de gaze naturale până la data de 30 iunie 2020, alimentarea acestuia nu va fi oprită, dar are obligaţia ca până cel târziu pe 30 iunie 2021 să încheie încheie un astfel de contract.