Cum au petrecut frații Tate după ce au fost eliberați din arestul la domiciliu în România. Andrew Tate a distribuit un videoclip arătând escapadele din prima noapte după eliberarea sa săptămâna trecută.
Cei nouă frați Matei, ziși Dinamită, care au omorât un rival care venise să se răzbune pe ei, vor acum să fie eliberați din arest.
Consulul Marii Britanii în România și șeful Departamentului Economic al Ambasadei s-au întânit cu frații Tate și îi vor vizita din nou în arest. Iar fost polițistă Luana Radu a primit o permisie.
Fraţii Tate au fost reţinuți în dosarul de trafic de persoane şi sechestare, iar ulterior, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Cei doi frați avau o vilă în Pipera și au fpst văzuți în compania unor personaje din lumea mondenă a Bucureștiului.
Frații Cristian și Sebastian Săndulache i-au tăiat mâna unei femei, pe alta au obligat-o să transporte droguri în zone intime. Alte fete au fost puse să mănânce bani și au fost abuzate doar pentru distracția membrilor clanului.