Ucraina a început să exporte energie electrică într-un mod ''semnificativ'' spre Uniunea Europeană, prin România, a anunţat joi seara preşedintele Volodimir Zekenski, relatează AFP.
Ucraina a început să exporte energie electrică către Uniunea Europeană, au anunţat, joi, premierul ucrainean Denîs Şmîhal şi preşedinta Comisiei, Ursula Von der Leyen. Primele livrări au plecat spre România încă de la miezul nopţii.
O sursă informată de rang înalt a declarat pentru Izvestia că la Istanbul au loc în această săptămână negocieri pe tema exportului de cereale ucrainene ce implică state de la Marea Neagră: Turcia, România și Bulgaria.
Criza ucraineană a exporturilor de cereale ar fi fost deja rezolvată dacă Kievul şi aliaţii săi occidentali ar fi deminat porturile de la Marea Neagră, a declarat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov după discuţiile cu omologul său iranian, Hossein Amir-Abdollahian.
Tractorul Universal 650, făcut la Uzina Tractorul Brașov (UTB), sub licență Fiat, a fost unul dintre cele mai apreciate și vândute utilaje produse în Europa de Est. În Zambia i-a fost dedicat și un filmuleț documentar.