Campionii mondiali la robotică din echipa arădeană Delta Force nu primesc niciun fel de bursă din parte statului român, chiar dacă titlul le-ar fi asigurat accesul nu la una, ci chiar la două burse de merit.
Polițiștii locali au ridicat mașina unei familii cu dizabilități deși autoturismul era pracat pe loc special amenajat. Mașina avea însemnele necesare, dar cei doi soți uitaseră să pună în parbriz legitimația doveditoare. Chiar lângă, în parcare, se afla o mașină fără autorizație.
Twitter nu şi-a mai plătit o chirie de peste 136.000 de dolari, de când a fost preluat de Elon Musk.
În timp ce China doreşte învingerea pandemiei Covid, chinezii se întorc la muncă. Alarmă globală.
Șoferul unui BMW a intrat în plin într-un VW Polo al Poliției Rutiere pe DN 15, în comuna Săvinești. Autospeciala cu radar a întors după un vitezoman. Polițiștii susțin că aveau semnalele acustice și luminoase aprinse, șoferul BMW-ului spune că le-au aprins în timpul manevrei.