Mercenari Wagner se alătură forțelor ruse anti-Putin, în timp ce cecenii lui Kadîrov au semnat cu armata rusă.
157.664 de dolari s-au cheltuit pe minut pentru arme nucleare în 2022. SUA, pe primul loc, urmate de China.
Prima navă cu petrol ieftin rusesc a ajuns în Pakistan în baza unui nou acord între Islamabad și Moscova, a declarat Ministerul Porturilor și Transporturilor din Pakistan.
Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", care are venituri lunare de 21.000 de lei, de 4 ori mai mari decât profesorii, a estimat că politicienii care îndrăznesc să încalce ceea ce şi-au asumat în momentul de faţă se sinucid politic.
Numărul armelor nucleare a crescut la nivel global în 2022. Rusia şi Statele Unite deţin împreună 90% din total. Iar Institutul Internaţional de Studii pentru Pace de la Stockholm (SIPRI) avertizează că lumea intră într-o fază periculoasă.