Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a comentat incendiul care a izbucnit la un tren de călători din Bihor, subliniind că România nu poate pretinde condiții europene în ceea ce privește transportul feroviar, deoarece nu s-a achiziționat niciun tren nou în ultimii 25 de ani
Un supraviețuitor al tragediei de la Crevedia, care acum a rămas pe drumuri după ce casa lui a fost pulverizată în explozia care a cutremurat micuța localitate de la marginea Bucureștiului, arată ce a mai rămas din locul care era odată „acasă”
Fosta soție a actorului Jeremy Jackson, star al serialului Baywatch, a ajuns pe străzi. Fost fotomodel, Loni Willison (40 de ani), a fost văzută într-o stare deplorabilă pe străzile din Los Angeles.
Doi pacienţi răniţi în urma exploziilor de la Crevedia care se află internaţi în unităţi medicale din România şi alţi cinci care au fost transferaţi în străinătate sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, a informat vineri Ministerul Sănătăţii.
Au fost identificate încă 125 de şuruburi slăbite, la podul hobanat de peste Dunăre, de la Brăila, CNAIR a anunțat că echipele constructorului italian Webuild au continuat acţiunea de verificare a şuruburilor utilizate la montarea parapetului de la pod.