Liderul republican al Camerei Reprezentanţilor, moderatul Kevin McCarthy, a fost demis din funcţie. El este victima unor certuri intrapartinice, în cadrul partidului său, GOP. Aceasta este o premieră în istoria Partidului Republican.
Sub amenințarea încălzirii globale cauzate în principal de poluare, autoritățile din întreaga Europă, și nu numai, susțin tranziția către vehicule electrice, cu zero emisii locale. Mijloc de transport mai eco decât căruța nu există, însă. Iar în România circulă o grămadă.
Mai multe persoane au fost rănite marţi seara într-un atac armat în apropierea unui campus universitar din Baltimore, statul Maryland, a anunţat poliţia din acest oraş de pe coasta de est a Statelor Unite
Temerile românilor sunt reliefate de un sondaj de opinie. Ele au legătură directă cu războiul din Ucraina. Soluţia pentru încheierea conflictului ar fi ca Rusia să se retragă şi să returneze Ucrainei teritoriile ocupate, susţin respondenţii.
Organismul de supraveghere a comunicațiilor din Rusia intenționează să blocheze rețelele private virtuale (VPN) de la 1 martie anul viitor, a declarat marți un senator rus din partea partidului de guvernământ Rusia Unită.