Gimnasta Larisa Iordache abia şi-a stăpânit lacrimile de supărare în timpul ceremoniei de premiere a finalei pe echipe, la CE din Turcia, unde România s-a clasat pe locul 2.
Pugilista română Loredana Marin a cucerit, duminică, medalia de aur la Campionatele Europene de box pentru juniori de la Budva (Muntenegru), după ce a învins-o în finala cat. 60 kg pe rusoaica Vladlena Bezlapova.
Pugilista română Loredana Marin s-a calificat, vineri, în finala categoriei 60 kg, la Campionatul European de Box pentru juniori de la Budva (Muntenegru), după ce a învins-o în penultimul act, la puncte, pe Cristina Chiper (Republica Moldova).
Comisia Europeană a anunțat astăzi, 9 iulie, rezultatele selecției în urma celui de-al doilea apel vizând Universitățile Europene. Din România, au fost selectate șapte universități, care se alătură celor trei instituții de învățământ superior alese în urma primului apel.
Legea privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursbile europene, inițiată și promulgată de parlamentari din toate partidele, conține prevederi care încalcă jurisprudența CEDO. Înalta Curte de Casație și Justiție a contesat actul normativ la CCR.