Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a oferit nouă împrumuturi în nume personal unor candidați PSD la alegerile din 2020 pentru ca aceștia să își poată plăti contribuția la campania electorală. Ciudat este că unii ar fi avut bani suficienți pentru achitarea acestor contribuții.
Primii pretendenţi din partidele locale la fotoliul de primar din Iași încep să-şi facă apariţia în spaţiul public. USR a dat startul, cu cel puţin trei politicieni care aspiră la statutul de candidat. Ieri şi PSD a întrat în cursa pentru primăria capitalei Moldovei.
Prim ministrul canadian Justin Trudeau a fost atacat cu pietre de către protestatari, în timpul unei vizite electorale. în Ontario.
Toţi militarii şi poliţiştii vor primi în septembrie un bonus de 15.000 de ruble (170 de euro), conform decretelor publicate de Kremlin după anunţuri făcute în acest sens de preşedintele rus săptămâna trecută la un congres al Rusiei Unite.
Miercuri începe procesul în care fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, este inculpat pentru finanţarea ilegală a campaniei sale electorale pentru realegere din 2012, scrie dpa. În urmă cu două săptămâni, el a fost condamnat într-un alt dosar, pentru luare de mită.