Multe universități, în special private, au renunțat la orice standard academic pentru a nu închide porțile. Au eliminat până și concursul de dosare, iar acum tinerii se pot înscrie după pofta inimii la orice specializare.
Mamaia este una dintre destinațiile de vacanță preferate ale interlopilor, și tot aici au fost numeroase și spectaculoase reglări de conturi ale clanurilor certate cu legea.
Consilierii PNL şi PMP au votat ieri împotriva constituirii Consiliului Judeţean ca parte civilă în procesul în care şeful CJ este acuzat de procurori că l-a impus ilegal pe Vlad Baba ca director la Şcoala Populară de Arte.
Mai mulți români și-au procurat permise false de conducere, în special din Ucraina, dar și din Ungaria. Celebre sunt cazurile fotbalistului Florinel Coman și interlopului Mircea Băluș, zis Nebunu.
Judecători controversați vor să prindă un loc în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în urma alegerilor care se vor finaliza pe 22 iunie a.c. Newsweek România a făcut un inventar al magistraților cu probleme la dosar.