Capii clanului Caran, interlopi periculoși care încercau să se impună în București, au fost săltați de mascați direct de la o petrecere. Anchetatorii au descoperit că erau în relații cu mafia interlopului oltean, Florian Tudor, zis Rechinu, care activa în Mexic și Statele Unite.
Elena Udrea și Ioana Băsescu au scăpat definitiv de dosarul finanțării campaniei electorale a lui Traian Băsescu, din 2009. Faptele s-au prescris, conform deciziei CCR.
Fostul manager al Spitalului Caracal a fost trimis în judecată de DNA pentru acordarea nelegală de stimulente în pandemia de Covid-19. Nu mai puțin de 136 de persoane ar fi beneficiat.
Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, liderul PSD local Vasile Iliuţă, a fost achitat de Tribunalul Bucureşti într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu şi şantaj.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vaslui a admis, miercuri, solicitarea procurorilor DNA de prelungire a arestului preventiv pentru fostul lider PSD Vaslui şi preşedinte al Consiliului Judeţean, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită.