„Ministerul Educației așteaptă o singură medie generală la finalul anului școlar. Profesorii vor fi cei care vor avea libertatea pentru a evalua ritmic, pe parcursul întregului an școlar, fără momente impuse și forme impuse", a subliniat Cîmpeanu.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului, informează Administraţia Prezidenţială.
Eu nu cred că expresia „cine nu cunoaște istoria, este obligat s-o repete” e neapărat adevărată. Putem cunoaște, la nivel de informații, istoria persecutării evreilor și romilor de către statul român.
Shanghai Ranking a publicat clasamentul universităților la nivel mondial pe discipline. Universitățile românești nu ocupă locuri fruntașe.
Partidul Comunist Chinez (PCC) a trimis peste o sută de cadre suplimentare să lucreze în biroul său din Hong Kong, pentru a se asigura că orașul va fi condus de „patrioți” chinezi, potrivit South China Morning Post.