Se împlinesc 10 de la accidentul de schi al lui Michael Schumacher. Ce s-a întâmplat atunci și din cauza căror greșeli viata schiorului s-a schimbat complet. Iată cum este acum
Palatul Buckingham a început să dezvăluie, sâmbătă, programul celor trei zile de festivităţi pentru încoronarea regelui Charles al III-lea.
Primul tronson de autostradă din judeţul Iaşi va avea aproape 30 km, va tranzita raza a cinci localităţi şi va avea trei noduri rutiere, iar unul dintre acestea va fi unic în ţară.
Viteza cu care şoferiţa băută a omorât cei patru muncitori de la Citadin, în curba de la AMRS era foarte mare. Experţii din dosarul tragediei care a avut loc în urmă cu o lună, au aproximat că viteza cu care Adina Iuliana Ghervase era prea mare pentru a intra în curbă.
Soția lui Traian Băsescu, Maria Băsescu, primele detalii despre starea de sănătate a fostului președinte și a anunțat că acesta se află în spital.