De unde au apărut denumirile continentelor? Par simplu de rostit, dar în spatele numelui fiecăruia dintre ele se află o întreagă poveste despre cutezanța și descoperirile umane. Iar, uneori, e vorba despre o mitologie care a ajuns până la noi.
De unde vine denumirea zilelor săptămânii? Deși pare un lucru banal, „botezarea” acestora și felul în care au ajuns până la noi a fost un proces ce a început acum două milenii. Un caz mai special este legat de zilele de duminică, dar și de sâmbătă.
Cine a fost haiducul care a ajuns general și ministru? Un mare bulevard din Capitală, precum și străzi din alte orașe îi poartă numele, dar nu mulți mai știu cine a fost personajul istoric după care au fost botezate aceste artere.
De unde vine numele Podului Grant? Dacă n-ar fi fost botezat așa, probabil că n-am fi știut prea multe despre povestea de iubire specială din spatele botezării în acest fel a construcției care trece peste calea ferată, înainte ca trenurile să intre ori să plece din Gara de Nord.
De ce s-ar schimba numele Bulevardului Kiseleff? De mai multă vreme, unele voci din spațiul public românesc au cerut modificarea denumirii acestei importante artere a Capitalei. Dar cine a fost omul după care a fost botezat bulevardul?