Airbus, unul dintre cele mai sigure avioane din lume, folosit de milioane de români în călătoriile lor, a pierdut 3 ferestre în timpul unui zbor. Doar măiestria piloților a făcut ca o tragedie să nu aibă loc.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele unui tânăr de 36 de ani care a sărit în timpul mersului din autoturismul pe care îl conducea, deoarece s-a defectat sistemul de frânare.
Un Cao Cao 60, o mașină electrică chinezească produsă exclusiv pentru serviciile de transport și curierat din China de Cao Cao, o marcă din grădina Geely, a rămas fără baterie în mijlocul unui bulevard din oraşul Chengdu. Bateria interschimbabilă pur și simplu a căzut în mers.
O comisie formată din reprezentanţi ai ISU şi ai Poliţiei Timiş a stabilit că degajările mari de fum care s-au produs în Spitalul de Copii din Timişoara, în noaptea de sâmbătă spre duminică au fost cauzate de defectarea unui aparat electric de purificare a aerului.
30 de copii și alte zeci de persoane în vârstă au petrecut pe 29 iulie peste 24 de ore într-un tren cu locomotiva defectă, fără să primească apă, mâncare sau lumină. Locomotiva de schimb s-a defectat la rândul său de mai multe ori.